15 editii ale Concursului interjudetean de matematica Dimitrie Pompeiu

Epuizat din stoc
SKU
940
15,00 RON
citeste cateva pagini

Nordul Moldovei, inclusiv Botoșaniul, a dat României o pleiadă însemnată de intelectuali de mare valoare, inclusiv matematicieni, stindarde ale culturii românești. Dintre matematicieni, probabil că cel mai important este Dimitrie Pompeiu.
Era, astfel, natural, ca tinerii elevi talentați și iubitori de matematică, să se bucure de un concurs, al cărui nume să fie legat de extraordinarul Pompeiu, cel mai citat matematician român până azi, îndeobște prin celebra conjectură zămislită în 1929.
Prin dragostea pentru matematica școlară, a regretatului profesor de geometrie de la Universitatea din Iași, Dan Brânzei, intelectual de excepție, cât și prin iubirea de matematică și probleme pentru cei mici, a unui celebru dascăl botoșănean, Artur Bălăucă, acum cincisprezece ani s-a născut acest concurs.
Sunt în România competiții de matematică cu zecile, unele remarcabile, altele mai îndoielnice. Concursul Dimitrie Pompeiu are, însă, o patină aparte: problemele fac în primul rând apel la intuiție și imaginație, în mult mai mare măsură decât la tehnici de rezolvări de probleme. În plus, faptul că în ultimii ani participă și copii din clasele primare, iar problemele pentru aceștia sunt extrem de aplicate spre gândirea liberă și corectă, aduce o noutate în peisajul educației prin competiții școlare.
Am venit la Botoșani, la concurs, cu mare plăcere în ultimii ani. Îl consider un festival al bucuriei matematice și al reîntâlnirii cu dragii colegi moldoveni, mulți dintre ei, printre autorii acestei cărți.
Am remarcat de fiecare dată aplecarea autorităților botoșănene spre a asigura desfășurarea concursului în condițiile cele mai bune, pentru copii: de la Consiliul Județean, Primărie și până la Inspectoratul Școlar Județean.
Această carte este o colecție de bijuterii matematice, în mare parte cizelate de către dascălii din zonă. Minunat!
0
Rating:
0% of 100
Spune parerea ta despre produs
Spune-ne parerea ta despre acest produs15 editii ale Concursului interjudetean de matematica Dimitrie Pompeiu
Rating